Ne-am "scos" cu bulgarii
Dupa o prestatie modesta in precedentul amical, dinamovistii s-au trezit in meciul de astazi, cu Cernomoret Burgas (locul 4 in Bulgaria), castigat cu 2-0.
Primul “11” trimis in teren de Talnar: Dolha - Molinero, Goian, Moţi, Pulhac - Torje, Mărgăritescu, Prinţul, Boştină - Marius Niculae, Andrei Cristea. De consemnat, aspect îmbucurător, prestaţia în creştere a echipei, care a dominat meciul în cea mai mare parte, beneficiind, ce-i drept, şi de replica palidă a “zarzavagiilor”.
Astfel, deşi şi-au creat câteva oportunităţi, dinamoviştii nu au reuşit să înscrie în prima parte a jocului. Principalele ocazii le-au aparţinut lui Mărgăritescu, Marius Niculae şi Prinţului.
Odată cu debutul părţii secunde, Curcă, Dragoş Grigore şi Alexe i-au înlocuit pe Dolha, Moţi şi pe Prinţişor. Pe fondul jocului mai determinat, Dinamo a deschis scorul în min. 57: 1-0, Andrei Cristea. Atacantul de 25 de ani a trimis lejer, cu latul, din faţa porţii, după o pasă excelentă primită din stânga, de la Alexe.
Pe parcurs, Torje (omul meciului) a fost înlocuit cu Zicu, Niculae cu Cl.Niculescu, Mărgăritescu cu D.Kone, pe final bifând câteva minute şi Bratu, L.Rus, Zie Diabate, Scarlatache, Daminuţă şi Liviu Ganea. La un minut după ce a intrat, Niculescu a bătut exact un corner de pe stânga, iar Djakaridja Kone a făcut 2-0, cap de la marginea careului mic (foto, min. 67). Victoria fiind asigurată, spre liniştea lui Borcea, Ţălnar a făcut numeroase schimbări în ultimele 20 de minute, iar Dinamo a ridicat piciorul de pe acceleraţie. Din pacate, poate unicul eveniment neplacut al jocului l-a constituit accidentarea lui Alexe, din min. 70, care nu a mai putut continua, fiind inlocuit.
În concluzie, deşi poate este încă devreme, riscăm să opinam că Dolha, Molinero, Lucian Goian, Pulhac, Torje, N’Doye, Andrei Cristea, Marius Niculae (probabil şi Prinţul) au cele mai mari şanse să se numere printre titulari contra “prăzarilor”, pe 20 februarie. Rămâne de văzut cine va completa primul “11” la startul returului.
Dacă nu se va mai perfecta un joc pentru sâmbătă, următorul amical al lui Dinamo va avea loc duminică, de la ora 15.00, cu reprezentativa Coreei de Nord.
de ( Liviu ) ( 04.02.2010 16:54 )
2496 vizualizari
14 comentarii
Trebuie să fiţi logat pentru a posta comentarii. si in meciul de azi am vazut aceleasi greseli la cativa jucatori, de exemplu marius niculae tot numai cu spatele la poarta primeste mingea, moti joaca din ce in ce mai superficial, bostina incearca dar nu reuseste...si in rest china e foarte mult sub nivelul la care era cand a plecat, bratu cred ca nu isi va mai reveni, niculescu sper sa se retraga ca nu mai poate, zicu inca e gras etc...dar dupa parerea mea sau miscat azi destul de bine torje, adrian si andrei cristea, molinero si cam atat killer_16 (04.02.2010 17:34) oare...pentru a cata oara se remarca Torje si Molinero? Cred ca daca se invata sa joace impreuna pe dreapta si vor avea destule meciuri impreuna, in scurt timp avem cel bun flanc drept din campionat. Bine...cum la noi se doreste performanta, sunt sigur ca Torje va fi vandut in cel mai scurt timp, iar la Molinero se va renunta in favoarea lui Scarlatache. Sledge (04.02.2010 18:19) a umblat porcea la butoane!
samabta, se pare ca vom mai avea un amical de la 15:00 cu Zakarpattya(Ucraina) pe gașca slugilor proastetv! tudor_spartanu (04.02.2010 20:41) sper ca nu e cineva prea entuziasmat dupa meciul asta. Intradevar TOrje si Molinero fac un cuplu bun. Speram sa creasca Nasul (04.02.2010 20:50) face cineva pariu cu mine ca daca continua cu gandirea invechita, molinero si torje NU o sa joace prea mult titulari impreuna  ? tussy (04.02.2010 22:25) dialog borcea - Andone
C.B.: Băi, Ando. Nu ne-am înțeles noi la Miami? De ce nu ai mai venit la Dinamo?
I. A.: Unde, Cristi? Că ai zis că îl lași pe "Procuror"...
C.B.: Hai, mă, Ando!
I.A.: Cristi, văd că nu mai ții minte. O să te înregistrez de-acum încolo, cum făcea Lucescu cu George Copos!  ) Nasul (05.02.2010 07:47) cam asa au bagat cactionarii bani in club:
C.B.: Lasă, mă, Ando, că ultima oară, ca să iei tu campionatul, ți-am cumpărat două echipe și am luat titlul cu 15 puncte avans.
I.A.: Ce echipe ai cumpărat, mă?
C.B. Cum, mă, am cumpărat toată Craiova, 16 jucători!
I.A.: Nu ai luat 16, ai luat 12...
C.B.: Da, mă, și ceilalți patru împrumutați? Ți-am luat toată echipa de pe locul 2, să faci tu bani, performanță, să ajungi mare!
I.A.: Unde, mă? Ai avut noroc cu Nețoiu...
C.B.: Ce cu Nețoiu? I-am dat cașcaval...
I.A.: Lasă, că i-ai dat 50% dintre jucători. Brigantes (05.02.2010 08:14) Ne mai intrebam dc avem reputatie de blatisti dc presedintele ii reproseaza in gura mare fostului antrenor ca el i-a cistigat campionate si eventuri... Seychelles (05.02.2010 12:19) vorba aia, prostu' daca nu-i fudul...
Brigantes (05.02.2010 13:12) Nu am vazut pana acum nici un meci. Sincer nici nu prea ma mai intereseaza. Cateva lucruri voi repeta la comentarii ori de cate ori mi se pare ceva in neregula (adica mai tot timpul):
1. Pana cand nu vom scapa din fotbal de clanul Berbecali, Sanda si Dragomireasa (si totusi mi-e frica si de cei pe care ii cresc ei acum) nu vom putea avea la nationala jucatori care sa merite cu adevarat;
2. Clanul Berbecali detine monopolul acestui campionat si daca nu esti sub semnatura cu ei nu poti juca la echipele unde au influente (gen Dinamo si multe altele);
3. Avand in vedere ca nu avem resursele financiare ca tara sa ne batem cu marile puteri europene atunci trebuie investit in planul de jos pentru a creste copii si juniori dar fara influente cum se intampla acum (multi copii buni nu pot intra in echipele lor din cauza celor cu pile);
4. Trebuie urmat modelul Ajax (cu centru de copii si juniori puternic) sau Arsenal (cu scouteri extraordinari);
Vane (06.02.2010 09:05) 5. Echipa nationala va renaste peste 10 ani daca nu vor ramane influentele la selectie. Am mare incredere ca scolile de fotbal ale lui Hagi si Popescu vor scoate tineri pe care ii vor vinde in strainatate pe bani multi si care speram ca vor ajuta macar echipa nationala pentru ca la cluburi nu vor putea intra pana nu se da comision la clanul Berbecali.
Traiesc cu speranta ca cineva ii va baga pe toti la inchisoare si vom scapa de ei dar cred ca visez cam mult avand in vedere ce s-a intamplat la Ploiesti cu Penescu...................toti sunt niste hoti. Vane (06.02.2010 09:09) Porcea chiar crede ca el a luat titlul dar daca e asa meserias de ce nu castiga si cu Bonetti-carcaleti, Talnar, etc. De ce nu ia Porcea titlul acum daca e asa meserias ? Peste cativa ani o sa-i spuna lui Rednic ca el a luat titlul si s-a inteles cu Jiji sa i-o dea 4-2 in ghena si tot el a dus echipa in primavara europeana. Ma mir ca nu i-a zis lui ANDO ca tot el a batut Everton 5-1 si ca s-a inteles cu Il Luce sa bata Sahtiorul de 2 ori.
Si boul ala de la CFR a inceput sa se creada zeu, l-au ajuns apucaturile becaliene declarand de curand "CFR e jucaria mea"... am crezut ca Paskany are mai mult creier dar dupa vanzarile lui Pereira si Dubarbier m-am convins si cu bolovanul asta.
Cum sa-l dai pe Dubarbier cand mai sunt 17 pasi pana la titlu ? Cum sa-l dai pe Pereira si sa ramai in Panin ? Si-a vandut cea mai buna banda stanga din Romania pe kaka-maca. redmania (06.02.2010 09:14) 4. Trebuie urmat modelul Ajax (cu centru de copii si juniori puternic) sau Arsenal (cu scouteri extraordinari);
Vane (06.02.2010 09:05)
----
Ambele cluburi au centrul de juniori bine organizat si ambele cluburi au scouteri care isi fac bine treaba.
In rest sunt de acord 101% cu postarile tale de mai sus. redmania (06.02.2010 09:20) Noi de ce nu am putea sa le organizam? Cred ca avem oameni pregatiti pentru treburile astea dar nu sunt lasati sa urce (comisioanele trebuie sa ajunga numai la unii). Vane (06.02.2010 12:58)
|
|
Andrei Cristea: "Suta la suta concentrat!"
Golgeterul ultimului sezon al Ligii I spune ca a lasat in urma ratarea ...
ARTICOL
|
Bogdan Raţiu va fi înmormântat marţi, la Cimitirul Baneasa
Conducerea clubului Dinamo, antrenorii şi jucătorii dinamovişti, colegii şi ...
ARTICOL
|
Nu-i de rau. Gaziantep - Dinamo: 2-2
"Excursia" lui Dinamo in Turcia si-a atins scopurile. Un meci util, cu ...
ARTICOL
|
Razvan, incotro? Iti zicem noi...!
Motto : "Errare humanum est sed perseverare diabolicum." (Seneca)
Cel ...
ARTICOL
|
Carpe de praf, hartie igienica, traditie, etc.
Dinamo II, echipa retrogradata în Liga 3 la finalul sezonului trecut, va ...
ARTICOL
|
Exclusiv / Badea: "Nu e o declaratie normala"
Uluiti fiind de interviul acordat de Ioan Andone la DigiSport, am considerat ca ...
ARTICOL
|
Vint bun din pupa
S-a vorbit mult in acest inceput de sezon despre apararea lui Dinamo. Prea mult, ...
ARTICOL
|
La Multi Ani, DUDU GEORGESCU!
Un dinamovist de... 48 de carate
Astazi, 1 septembrie, fosta glorie ...
ARTICOL
|
SCRISOARE PENTRU VIITOR
Vreau sa incep prin a preciza ca nu sunt nici pe departe un fan al clanului ...
ARTICOL
|
MESAJ PENTRU PRESEDINTELE BADEA
Dl. Badea , cand v-ati expus programul si ati cerut spriijnul suporterilor ...
ARTICOL
|
Istoria se repeta. Pentru cei invinsi
Nicu, Aprozar, Nas etc… HEI HEI DINAMO! 94’-95’. Ca de ...
ARTICOL
|
De ce scartaie apararea?
Vreau sa incep prin a spune ca si eu sunt un fan Andone. Imi place stilul sau de ...
ARTICOL
|
Comunicat PCH
In numele traditiei legate de performanta a clubului Dinamo, a mandriei de a fi dinamovist si in asentimentul majoritatii suporterilor ne vedem nevoiti sa ...
ARTICOL
|
|
|